Despre

1911066_723127057775719_5842705499100164743_o

Știi povestea aia cu “ne-am născut din pasiune pentru…”? Ei bine, să știi că și povestea AMP e pe bază de așa ceva.

Pe scurt. Întâi a fost pasiunea. Apoi a urmat ideea. După care a urmat punerea în practică. Și…AMP!

În detaliu. Într-o bună zi, unui suflet dependent de zăpadă și fristail i-a venit o idee00: să își amplifice tensiunea din sinapse și să construiască cel mai mare și mai bine dotat snowpark din România. Și s-a pus sufletul ăsta pe treabă, astfel încât câțiva ani mai târziu ideea a început să prindă contur. Da, “câțiva ani” sună cam mult, dar nici Roma nu a fost construită într-o singură zi.

 

În timp, primului suflet i s-au mai alăturat câteva cel puțin la fel de afectate de07 pasiunea pentru zapadă și stil și, uite-așa, în pre-sezonul 2013-2014 s-au scos câteva magii din pălării care au dus la: o pârtie cu teleski dedicat pe Valea Prahovei, 23 de efecte de jibbing, 2  terase de big air “ca-n America” și un mare plan.
Dar, din nefericire, iarna respectivă a fost una de tristă amintire, iar locul ales pentru construcția parcului s-a dovedit a suferi de secetă cronică. Drept urmare tăiatul panglicii a trebuit să fie amânat-anulat.

 

Trecute peste șocul și depresia cauzate de lipsa acută de zapadă, planând micrometric pe lângă un faliment prematur, sufletele astea toate s-au hotărât să schimbe modificarea și să refacă strategia.

“Cum”, “Unde”, “Cu cine” erau întrebări care își căutau un răspuns în toate cele patru zări. Si singurii care au avut răspunsurile corecte la toate aceste întrebări au fost cei din echipa celui mai nou domeniu skiabil din România – Ski Resort Transalpina.

Iată deci că planetele s-au aliniat, pe scenă au apărut personaje noi, decorurile au fost schimbate…și-a venit momentul să ne AMPlificăm!

Vrei să vezi cum a fost primul nostru sezon la SRT? Dă un click AICI .

Iar dacă dai click AICI, vei vedea cum ne-a fost sezonul cu numărul 2 tot la SRT.